„Avem informaţiile, resursele şi determinarea necesare pentru a lucra împreună cu dumneavoastră astfel încât să dezvoltaţi afaceri profitabile atât aici, în ţară, cât şi peste hotare, în regiuni în care noi avem conexiuni, datorită reprezentanţelor pe care le-am deschis pe pieţe-ţintă şi celor peste 100 de acorduri de cooperare încheiate cu organizaţii similare de pe toate continentele. Abordarea pieţelor externe cu ajutorul Camerei bucureştene, organizaţie reprezentativă pentru comunitatea de afaceri, cu o istorie de aproape 150 de ani şi care se bucură de o recunoaştere solidă, constituie calea sigură pentru a avea succes în demersul dumneavoastră de internaţionalizare a afacerilor”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene, în deschiderea Open House Networking dedicat Secţiunii Industrie.
La rândul său, Pavel Pughin, preşedintele Secţiunii Industrie a CCIB şi vicepreşedinte al Camerei bucureştene, a vorbit despre importanţa dezvoltării relaţiilor de colaborare între membrii CCIB, a căror activitate este complementară, inclusiv prin crearea unei platforme care să asigure pe lângă o bună expunere a ofertei firmelor bucureştenene şi un dialog în timp real al membrilor, generator de afaceri profitabile.
Manifestarea a fost a treia dintr-o serie de întâlniri periodice cu membrii CCIB, dar şi cu partenerii şi colaboratorii echipei noastre. Aceste evenimente vizează o mai bună cunoaştere reciprocă a reprezentanţilor companiilor membre şi constituie, totodată, un excelent prilej pentru a promova în rândul comunităţii de afaceri evenimentele aflate în pregătire, ofertele speciale dedicate membrilor noştri, dar şi serviciile oferite de echipa CCIB. De asemenea, în cadrul acestor întâlniri, reprezentanţii firmelor membre au posibilitatea de a transmite doleanţele şi problemele cu care se confruntă, urmând ca, în baza atribuţiilor legale, Camera bucureşteană să acţioneze în consecinţă la nivelul instituţiilor statului.
Începând cu 1 septembrie 2016, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a revenit în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr. 4, edificiu de prestigiu al arhitecturii bucureştene a începutului de secol XX, apreciat de specialiştii vremii ca fiind „un monument de o majestate simplă şi frumoasă, cu o faţadă grandioasă, clasică şi vie”.
Biroul de Presă al CCIB