IMG_0499

Reprezentanții Guvernului, în dialog cu mediul de afaceri, la Palatul CCIB, pe tema promovării exporturilor

„Suntem onorați să găzduim acest eveniment la sediul nostru istoric, cu atât mai mult cu cât subiectul abordat este convergent cu obiectivele noastre strategice, axate pe susținerea IMM. Camera bucureșteană este partenerul ministerelor economice, precum și interfața acestora cu mediul de afaceri bucureștean. Ne recomandă experiența și tradiția în reprezentarea mediului de afaceri și în colaborarea constructivă cu autoritățile, precum și preocupările noastre constante de a sprijini, prin mijloace specifice, eforturile de internaționalizare ale firmelor românești, ca parte a unei strategii complementare celei a Executivului”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) în deschiderea seminarului „Susținerea aplicată a programului de promovare a exportului”.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), în parteneriat cu CCIB, și s-a adresat mediului de afaceri autohton, în general, firmelor și companiilor interesate să beneficieze de programele de promovare a exportului susținute financiar de Guvernul României și să-și maximizeze rezultatele obținute în urma accesării acestora.

„Ne dorim să avem un dialog activ cu mediul de afaceri, în care rolul Camerei bucureștene este important, și să găsim împreună soluții, astfel încât activitatea de comerț exterior, în mod special exportul să se îmbunătățească. Urmare a eforturilor dumneavoastră și ale Consiliului de Export, anul acesta am reușit dublarea sumei alocate programului de promovare a exportului prin participarea la târguri și expoziții sub pavilion național, însă îmi doresc să facem împreună și o analiză calitativă a utilizării acestor fonduri”, a declarat dl. Stefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat cu acest prilej. „Trebuie să regândim modalitatea în care se fac achizițiile publice în zona târgurilor și expozițiilor și să trecem la alocarea unui buget multianual. Se pot obține astfel discount-uri acordate pentru închirierea din timp a spațiilor expoziționale, care permit accesul mai multor firme la această formă de promovare”, a punctat, de asemenea, ministrul Oprea.

Eficiența modalitatății de organizare a participării la manifestări expoziționale externe, poziționarea corectă pe piață,  necesitatea participării la manifestări internaționale sub un brand de țară, importanța designului de produs și de stand, dar și a prezenței online a afacerilor utilizând instrumente moderne de promovare sunt câteva dintre temele abordate în cadrul seminarului de către ministrul Oprea, dar și de către: dna  Gabriela Mihaela Voicilă, secretar de stat în cadrul MMACA, Mihnea Ghilduș, doctor în design. Dan Oros, director de marketing și Mădălina Stănescu, reprezentanți ai Google România.

Seminarul s-a dovedit a fi o excelentă oportunitate pentru cei peste 100 de manageri, antreprenori, specialiști în comerț exterior, reprezentanți ai unor asociații profesionale, patronate și ONG-uri de a intra într-un dialog constructiv și eficient cu demnitarii din conducerea MMACA, dar  și cu profesioniștii din mediul privat care au susținut prezentări.

Biroul de Presă al CCIB