Tehnologie de varf pentru IMM prin reteaua ROMNET-MINAFAB

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in parteneriat cu consortiul retelei ROMNET-MINAFAB si Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), a organizat ieri, 26 mai 2009, o conferinta de presa cu ocazia lansarii retelei ROMNET-MINAFAB .

Reteaua, conceputa pe model occidental, isi propune sa puna la dispozitia industriei un complex de facilitati destinate micro si nanofabricatiei. Din consortiul retelei fac parte Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie Bucuresti (IMT Bucuresti), Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurii Bucuresti, Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrica CA.

„Romania nu a adoptat o politica industriala bazata pe un model de dezvoltare prin stiinta – inovare – tehnologie. Se impune reforma cercetarii, pentru a putea acorda cercetarea la cerintele economiei. De asemenea, cercetarea aplicativa trebuie sa devina o componenta a domeniului industrial. Trebuie sa se realizeze cat mai rapid un parteneriat activ intre cercetare – IMM-uri – universitati“, a apreciat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, vicepresedinte CCIR si presedintele Camerei bucurestene.

Cele trei institute membre ale consortiului ROMNET-MINAFAB si-au gasit o platforma comuna, cea de micro si nanotehnologii, cu un spectru foarte larg, de la mecanica de precizie la nanoelectronica. Micro si nanotehnologiile apeleaza la cele mai recente descoperiri din fizica, chimie, biologie si au aplicatii in numeroase industrii, fie ele high-tech sau industrii conventionale. „Obiectivul retelei ROMNET-MINAFAB este sa elaboreze proiecte mari, cu tinte bine definite si sa actioneze coordonat, oferind expertiza si echipamente, facand oferte transparente catre utilizatorii interni si externi, asigurand accesul simplificat la dotarile si competentele noastre“, a spus acad. Dan Dascalu, director general al IMT Bucuresti, sustinut de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ion Gheorghe, directorul general al Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurii Bucuresti, care a evidentiat faptul ca reteaua ROMNET-MINAFAB va putea elabora o oferta completa in domeniul nanotehnologiilor, iar legatura intre cercetare si industrie se va face prin absorbirea rezultatelor cercetarii de catre IMM-urile din productie.
„Desi este si ea in criza, Bulgaria a anuntat deschiderea unui centru de cercetare in domeniul nanotehnologiei, investitia fiind cifrata la peste 35 milioane dolari. Bulgarii au inteles rapid cat de important este sectorul nanotehnogiilor pentru cresterea competitivitatii economiei nationale si vor realiza acest centru cu IBM“, a aratat acad. Dan Dascalu. Potrivit directorului general al IMT Bucuresti, Romania ar trebui sa urmeze modelul statelor dezvoltate (SUA, Franta, Suedia, Canada) si sa acorde cercetarii locul pe care il merita. „Din pacate, domenii de varf, precum tehnologia informatiei sau biotehnologiile nu sunt eligibile pentru obtinerea de fonduri structurale“, a continuat acad. Dan Dascalu.

Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ion Gheorghe a subliniat ca fondurile de care dispune Romania pentru cercetare sunt mult mai mici decat cele din 2008, in timp ce in tarile dezvoltate sumele destinate cercetarii sunt mult mai generoase decat anul trecut, ceea ce arata ca in Romania, aplicarea rezultatelor cercetarii nu este, inca, perceputa ca fiind o solutie de iesire din criza.

In opinia prof. dr. ing. Wilhelm Kappel, director general al Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrica CA, in acest moment Romania nu are o strategie realista in domeniul cercetarii, adaptata realitatilor din tara noastra. Strategia actuala nu are un obiectiv clar – crearea de cunostere nu este un obiectiv, ci un mijloc prin care se realizeaza dezvoltarea societatii – si nu are in vedere prioritatile domeniului, ci doar de o serie de posibilitati. „Acest tip de strategie este bun pentru o tara precum Marea Britanie, insa e gresit pentru Romania“, apreciaza prof. dr. ing. Wilhelm Kappel.

Reteaua ROMNET-MINAFAB se adreseaza industriei, in general, si IMM-urilor inovative din Romania, in special. Membrii consortiului retelei urmaresc, de asemenea, colaborarea cat mai stransa cu mediul stiintific din strainatate, cu cercetatorii romani plecati din tara, carora li se vor oferi proiecte pe care sa le conduca in Romania. Potrivit initiatorilor, reteaua ROMNET-MINAFAB va mai atrage pe parcurs si alte institute de cercetare, nefiind excluse colaborarile cu universitatile, cu atat mai mult cu cat formarea si dezvoltarea resurselor umane ar putea fi un factor limitativ in urmatoarea perioada.

Conferinta de presa se inscrie in ciclul de evenimente organizate de CCIB si CCIR menite nu numai sa apropie mediul academic de mediul economic, ci si sa identifice solutii viabile pentru atenuarea efectelor crizei economico-financiare, cel putin pe anumite paliere ale activitatii economice, prin aplicarea rezultatelor cercetarii.

Biroul de Presa al CCIB