ccib_img_1368524733_biroul_regelui_S1[1]

Trofeul HERMES decernat de CCIB Majestăţii Sale Regele Mihai I

În numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a primit Trofeul Hermes de la prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Ceremonia s-a desfăşurat la Castelul Peleş, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi a unei delegaţii de oameni de afaceri bucureşteni.

„Această înaltă distincţie a fost acordată de Colegiul de Conducere al CCIB Majestăţii Sale Regele Mihai I ca omagiu şi în semn de adânc respect pentru efortul de a cultiva – cu stăruinţă şi tenacitate – valorile civilizaţiei europene şi principiile societăţilor democratice în viaţa politică, culturală şi socială românească, dar şi ca recunoaştere a contribuţiei Casei Regale a României la modernizarea şi consolidarea Camerei bucureştene”, a declarat preşedintele CCIB în cadrul momentului festiv.

Trofeul HERMES este decernat de Camera bucureşteană unor personalităţi din afara sistemului cameral care au avut contribuţii semnificative pentru consolidarea Camerei bucureştene. Până în prezent Trofeul a mai fost acordat prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, şi lui Kelemen Hunor, fost ministru al culturii.

Ceremonia de înmânare a Trofeului Hermes a făcut parte din programul de manifestări organizate cu prilejul zilei de 10 mai şi s-a desfăşurat în cabinetul regelui Carol I. Este primul eveniment care are loc în acest spaţiu istoric după 1947.

Biroul de Presă al CCIB