Marţi, 24 martie 2015, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, a avut o întâlnire de lucru cu Excelenţa Sa Zákonyi Botond, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Ungaria în România, şi cu Szabó Miklós, secretar I cu probleme comercial-economice al Ambasadei.
Principalul obiectiv al întrevederii a vizat identificarea unor modalităţi concrete care să conducă la dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. În acest context, preşedintele CCIB a vorbit despre posibilitatea prezentării, de către membri ai Ambasadei, în faţa comunităţii de afaceri bucureştene, a domeniilor cu potenţial de creştere din Ungaria, a unor oportunităţi de afaceri şi investiţionale, dar şi a sistemului de stimulente acordate companiilor în cadrul Zilei oportunităţilor de afaceri dedicate ţării vecine. De asemenea, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a apreciat că organizarea la Bucureşti, în sediul istoric al CCIB, a unei expoziţii cu produse tradiţionale ungureşti ar putea fi un proiect interesant.
„Contactele între comunităţile de afaceri din România şi Ungaria trebuie intensificate, întrucât ambele ţări oferă oportunităţi semnificative ce pot fi exploatate. Colaborăm excelent cu colegii de la CCI Budapesta, atât pe proiecte bilaterale, cât şi la nivelul Asociaţiei Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCA), organism al cărui principal scop îl constituie promovarea activităţilor industriale şi comerciale care vizează dezvoltarea economică şi de mediu din regiunea Dunarii, utilizând fondurile europene destinate acestei zone”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu.
Excelenţa Sa Zákonyi Botond a apreciat propunerile preşedintelui CCIB şi l-a asigurat de întreaga cooperare a Ambasadei în proiectele dedicate dezvoltării relaţiilor comerciale bilaterale. De asemenea, ambasadorul Ungariei la Bucureşti a punctat că organizarea, cu sprijinul CCIB, a unor sesiuni suplimentare de întâlniri B2B pentru companiile ungare care participă la diverse manifestări expoziţionale şi promovarea oportunităţilor de afaceri şi investiţionale din ţara sa prin intermediul instrumentelor de care dispune Camera bucureşteană ar contribui la eficientizarea dialogului între cele două comunităţi de afaceri.
Schimburile comerciale bilaterale au atins în 2014 un volum de 7,3 miliarde euro, Ungaria fiind al treilea partener comercial al României cu o pondere de 6,5% în comerţul exterior al ţării noastre. Ungaria este a patra piaţă de desfacere a produselor româneşti şi a treia ţară furnizoare de mărfuri în România.
Biroul de Presă al CCI