DSC_8941[1]

Colaborare CCIB – Institutul American

Recent, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, a avut o întâlnire cu prof. dr. Gabriel Marmara, preşedintele Institutului American, care a fost însoţit de Sergiu Rusu, directorul executiv al acestei instituţii. Întrevederea, la care a participat şi Mircea Dan Farcaş, preşedintele Secţiunii Servicii a CCIB, vicepreşedinte al Camerei bucureştene, a avut drept principal obiectiv identificarea unor direcţii concrete de colaborare între Camera bucureşteană şi Institutul American.

Conducerea celor două instituţii a convenit încheierea în perioada următoare a unui protocol de colaborare, în scopul promovării medierii ca soluţie de rezolvare rapidă şi avantajoasă a litigiilor de natură civilă şi comercială, inclusiv a celor transnaţionale. Astfel, în baza protocolului, vor fi organizate seminarii, mese rotunde, cursuri de formare şi de specializare pentru mediatori, susţinute inclusiv de specialişti americani. De asemenea, cele două instituţii vor face demersuri pentru introducerea de cursuri informative speciale în domeniul medierii în cadrul învăţământului economic. Nu în ultimul rând, vor fi elaborate diverse materiale de profil, având la bază literatură de specialitate americană.

Potrivit unui sondaj privind percepţia necesităţii şi importanţei medierii realizat de Centrul de Mediere din cadrul Camerei bucureştene pe un eşantion de 600 de companii, 74% dintre firmele chestionate cred că medierea poate deveni o soluţie rapidă şi eficientă de rezolvare a diferendelor comerciale, iar 71% dintre companiile cuprinse în eşantion consideră oportună introducerea în cadrul contractelor comerciale pe care le încheie a unei prevederi referitoare la rezolvarea diferendelor prin mediere, ceea ce demonstrează deschiderea oamenilor de afaceri către soluţii alternative de rezolvare a diferendelor comerciale. Cu toate acestea, doar 32% dintre cei intervievaţi cunosc legislaţia în materie de mediere şi doar 2,7% dintre firmele chestionate au apelat la mediere pentru soluţionarea litigiilor.

Biroul de Presă al CCIB