Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, precum şi EximBank, cu sprijinul Creative Expert Consulting SRL, cea de a opta ediţie a „Zilei oportunităţilor de afaceri”, dedicată de această dată Ungariei.
„Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Ungaria, unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai ţării noastre, reprezintă o prioritate în strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene”, a declarat în deschiderea evenimentului prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, subliniind, totodată, colaborarea excelentă cu CCI Budapesta, atât pe proiecte bilaterale, cât şi la nivelul Asociaţiei Camerelor de Comerţ Dunărene, precum şi relaţiile deosebite pe care Camera bucureşteană le-a dezvoltat cu Ambasada Ungariei în România.
În cadrul acestui eveniment, oamenii de afaceri au avut posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu: Bogár Ferenc, consilier în cadrul Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Szabó Miklós, ataşat comercial în cadrul aceleiaşi Ambasade, Simona Steriu, director general adjunct al Departamentului Comerţ Exterior şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, precum şi cu directorul Direcţiei Relaţii Financiare Interne şi Internaţionale din cadrul Eximbank, Corina Vulpeş.
Principalele subiecte abordate au vizat: situaţia actuală şi tendinţele în comerţul exterior cu Ungaria; domeniile în care pot fi dezvoltate proiecte în cooperare; stimulente acordate investitorilor şi regimul fiscal aplicabil afacerilor în Ungaria; produse şi servicii, inclusiv de finanţare, garantare şi asigurare menite să sprijine demersurile de internaţionalizare a companiilor româneşti; elementele care trebuie avute în vedere atunci când se intenţionează pătrunderea pe noi pieţe; asumarea şi gestionarea riscurilor în afacerile internaţionale.
De un interes deosebit s-a bucurat expunerea extrem de concretă a Corinei Vulpeş, director în cadrul EximBank, orientată către prezentarea unor proiecte româno-ungare pentru care au fost găsite soluţii de finanţare şi garantare personalizate, în colaborare cu EximBank Ungaria.
„Astfel de evenimente sunt foarte importante pentru că oferă companiilor oportunitatea de a obţine informaţii de calitate, verificate şi utile în demersul lor de internaţionalizare a afacerilor”, a afirmat Bogár Ferenc, punctând faptul că, deşi valoarea schimburilor comerciale bilaterale este destul de ridicată, există, încă, oportunităţi neexploatate.
În marja evenimentului Katinka Pitó, country manager al firmei de consultanță Creative Expert Consulting SRL București, filială a companiei internaționale cu același nume având sediul central la Budapesta, a prezentat posibilitățile de promovare a exporturilor și proiectelor economice ale firmelor românești interesate, atât în Ungaria, cât și în alte circa 20 state unde există reprezentanțe ale firmei amintite.
Schimburile comerciale bilaterale au înregistrat în 2014 o valoare de 7,3 miliarde euro, Ungaria fiind al treilea partener comercial al României, cu o pondere de 6,5% în comerţul exterior al ţării noastre. Ungaria este a patra piaţă de desfacere a produselor româneşti şi a treia ţară furnizoare de mărfuri în România.
Biroul de Presă al CCIB