Joi, 4 septembrie 2014, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Boutheina Labidi, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România şi cu Hasna Tizaoui, prim-secretar în cadrul Ambasadei.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care o delegaţie de oameni de afaceri tunisieni şi-a exprimat interesul pentru a participa la Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA (Bucureşti, 29.10-02.11.2014). Cu acest prilej, Camera bucureşteană se va implica în organizarea unui Forum de afaceri româno-tunisian, eveniment care va include şi o secţiune dedicată prezentării cadrului legal şi fiscal în care potenţialii investitori străini trebuie să-şi desfăşoare activitatea în Tunisia, dar şi în stabilirea unui program de vizite de lucru la companii româneşti.
„Potrivit strategiei noastre de relaţii externe, anul viitor vom aborda cu prioritate regiunea magrebiană şi R. A. Egipt”, a declarat preşedintele CCIB. În ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor comerciale cu R. Tunisiană, potrivit prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, un rol important în acest proces îl poate avea activarea unui Consiliu de Afaceri Româno-Tunisian, după un model ce şi-a dovedit viabilitatea pe relaţia cu Egiptul, dar şi pe alte spaţii.
De asemenea, preşedintele Camerei bucureştene a anunţat organizarea unei misiuni economice în R. Tunisiană, pentru a valorifica contactele iniţiate la Bucureşti, cu prilejul Forumului de afaceri amintit. „Este foarte important ca oamenii de afaceri să meargă în Tunisia” a afirmat Excelenţa Sa Boutheina Labidi, subliniind că un obiectiv important al conducerii ţării sale îl constituie redarea încrederii investitorilor străini în mediul de afaceri tunisian şi în oportunităţile oferite de acesta.
Valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări este în continuare modestă, deşi în primul semestru al acestui an a avut loc o creştere a exporturilor româneşti, comparativ cu perioada similară din 2013, de cca. 2,5 ori, ceea ce a condus la o majorare a valorii schimburilor bilaterale cu 119%.
Biroul de Presă al CCIB