„Evenimentul face parte din strategia noastră de relaţii externe şi reprezintă o premieră pentru regiune. Pe lângă oportunitatea unui dialog constructiv între iniţiatori şi potenţiali finanţatori, forumul oferă participanţilor şi posibilitatea de a-şi forma o imagine completă asupra mediului investiţional şi de afaceri din întreaga zonă. De asemenea, prin invitarea unor consultanţi de top, inclusiv de la Bruxelles, şi a unor specialişti de marcă în domenii cu potenţial, am dorit sa venim în sprijinul iniţiatorilor de proiecte cu informaţii de calitate, care să-i ajute în acordarea proiectelor la cerinţele reale ale economiei regionale”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea Forumului de investiţii „Implicarea Chinei în dezvoltarea Regiunii Dunării”.
Evenimentul a fost organizat de Camera bucureşteană, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, şi în parteneriat cu Asociaţia Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCA) şi Consiliul Chinez pentru Promovarea Comerţului Internaţional (CCPIT). La Forum au participat reprezentanţi ai camerelor de comerţ, autorităţilor publice şi mediului privat din Austria, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Serbia şi România, care şi-au prezentat proiectele de investiţii în faţa potenţialilor parteneri chinezi.
Forumul a fost bine primit atât în zona guvernamentală, cât şi în zona diplomatică. Astfel, la eveniment au participat: Luminiţa Odobescu, secretar de stat în cadrul MAE, Rodin Traicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Lucian Fătu, coordonator naţional pentru Strategia Dunării, E.S. Huo Yuzhen, ambasadorul R. P. Chineze în România, E.S. Kalliopi Avraam, ambasadorul Ciprului în ţara noastră, E.S. Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei în România, reprezentanţi ai birourilor comerciale ale Austriei, Bulgariei şi Ungariei. Delegaţia chineză a fost condusă de Liu Yang, vicepreşedinte al CCPIT, şi de Guo Song, consultant superior în cadrul Biroului de Promovare a Investiţiilor Beijing şi a cuprins companii interesate de investitiţii în diverse domenii de activitate, inclusiv în energie şi în infrastructură.
În opinia Luminiţei Odobescu, secretar de stat în cadrul MAE, acest eveniment evidenţiază evoluţia dinamică a relaţiei dintre România şi China şi interesul reciproc pentru explorarea şi diversificarea oportunităţilor în domeniul cooperării economice bilaterale, iar Dunărea, prin cadrul oferit de strategia europeană, reprezintă o astfel de oportunitate. Importanţa regiunii Dunării a fost reliefată şi de E.S. Kalliopi Avraam, ambasadorul Ciprului în România, care a subliniat că autorităţile din ţara sa – care asigură în prezent preşedinţia UE – vor face tot posibilul ca în bugetul aferent perioadei 2014-2020 să fie prevăzute fonduri dedicate proiectelor dunărene. Rodin Traicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a invitat investitorii chinezi să aibă în vedere sectorul energetic din ţara noastră, care oferă oportunităţi reale, precum şi proiectele vizând dezvoltarea infrastructurii de transport pe Dunăre.
Forumul de investiţii din capitala României a avut loc în contextul în care relaţiile chino-europene sunt în plină transformare. Din poziţia celei de a doua economii ca mărime din lume şi cel mai mare exportator mondial, China devine exportator de investiţii. Începând cu anul 2008, Europa este piaţa cu cea mai rapidă creştere a investiţiilor chineze. De exemplu, în 2010, valoarea investiţiilor chineze pe bătrânul continent s-a dublat faţă de anul precedent, 80% concentrându-se în Uniunea Europeană. Prin Strategia Dunării se creează noi posibilităţi de cooperare între statele din zonă, iar abordarea comunitară deschide şi calea parteneriatelor strategice şi a confinanţărilor cu investiţii private. În condiţiile economice actuale, China poate reprezenta un partener viabil, o carte câştigătoare pentru regiune, un investitor interesat şi cu resurse disponibile. De altfel, potrivit E.S. Huo Yuzhen, ambasadorul R. P. Chineze în România, guvernul chinez intenţionează să investească în perioada următoare suma de 10 mld. USD în ţările central şi est-europene.
Cu ocazia evenimentului de la Bucureşti a avut loc semnarea unui acord de cooperare între CCIB, reprezentată de Sorin Dimitriu, şi Biroul de Promovare a Investiţiilor Beijing, reprezentat de Guo Song.
Camera bucureşteană a acordat în ultimii ani o atenţie deosebită relaţiei cu China, organizând numeroase misiuni economice şi forumuri de afaceri cu parteneri chinezi şi dezvoltând excelente relaţii de colaborare pe piaţa chineză. Mai mult, în trimestrul III al acestui an CCIB va deschide o reprezentanţă la Beijing care vizează – pe lângă sprijinirea firmelor româneşti care doresc să lucreze pe relaţia China – operaţionalizarea unor proiecte de cooperare şi atragerea de investiţii străine, de care România are absolută nevoie în această etapă. Există potenţial de colaborare în domeniul industrial (echipament energetic, echipament pentru industria alimentară şi agricultură), energie verde, cercetare, educaţie.
Prin intermediul reprezentanţei CCIB, companiile româneşti vor beneficia de: promovarea ofertei lor pe piaţa locală, alocarea unui specialist care se va ocupa de identificarea şi concretizarea oportunităţilor de afaceri şi a proiectelor de cooperare pe piaţa chineză, studii de piaţă personalizate, asistenţă la încheierea de contracte cu cei mai potriviţi parteneri.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Bucureşti FM, Bursa, Curierul Naţional, Puterea, Agerpres, Business Press, Finanţe şi Afaceri, Business Point, Business Adviser, Afacerea
Biroul de Presă al CCIB