Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Vassilis Papadopoulos, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Elene în România, care a fost însoțit de Ioannis Markos, ministru plenipotențiar pentru afaceri economice și comerciale.
În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a realizat o prezentare succintă a Camerei bucureştene, subliniind recunoaşterea de care se bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi ale activităţii CCIB, în special în domeniul relațiilor externe. În context, președintele Camerei bucureștene a subliniat că în 2018 Balcanii devin o regiune prioritară și a prezentat E.S. Vassilis Papadopoulos proiectul CCIB vizând deschiderea în regiune a unei reprezentanţe, dublate de o expoziţie permanentă cu produse realizate în țara noastră, după un model testat cu succes pe alte pieţe cu potenţial pentru România. Acesta birou de reprezentare ar urma să asigure firmelor româneşti întreg suportul de care au nevoie pentru a putea valorifica oportunităţile de afaceri oferite de ţările din Balcani, precum şi consultanţă şi asistenţă companiilor din regiune care intenţionează să opereze în România.
De asemenea, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit înaltului diplomat despre rezulatele deplasării la Salonic și Atena din luna septembrie, parte a misiunii economice organizate cu prilejul vizitei în această țară a secretarului de stat de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Anteprenoriat. Astfel, președintele CCIB a punctat semnarea a două acorduri de colaborare cu CCI Atena și CCI Salonic, documente care asigură cadrul general pentru organizarea unor evenimente dedicate unei mai bune cunoașterei reciproce a celor două comunități de afaceri și identificării de oportunități de afaceri și investiționale și a vorbit despre posibila organizare, în viitorul apropiat, a unei „Săptămâni a produselor grecești la Bucureşti”.
„După criza care a debutat în 2009, mulți antreprenori greci au ales să se stabilească și să dezvolte afaceri în România, o ţară ospitalieră și tolerantă și un partener important pentru Republica Elenă”, a afirmat E.S. Vassilis Papadopoulos. „Suntem interesați de activitatea dumneavoastră, de planurile dumneavoastră, pentru ca împreună să impulsionăm dezvoltarea cooperării bilaterale, îndeosebi în domeniul investițional, în comerț și turism și să identificăm mai multe căi de a face afaceri împreună”, a continuat înaltul diplomat, subliniind faptul că interesul elen pentru România este ridicat. În context, a adresat conducerii CCIB și membrilor comunității Camerei bucureștene invitația de a participa, în zilele următoare, la două evenimente dedicate promovării industriei ușoare (producția de articole din blană) și produse alimentare, inclusiv băuturi, ce vor avea loc în București.
Biroul de Presă al CCIB