ccib_img_1442484254_dsc_0060_S1[1]

Interes reciproc pentru dezvoltarea relaţiilor economice româno-egiptene

„Suntem în etapa în care putem face lucruri concrete. Deşi în primul semestru al acestui an valoarea schimburilor comerciale româno-egiptene s-a cifrat la 443 mil. dolari, în creştere cu 3% faţă de perioada similară a anului precedent, există, încă, pe ambele pieţe, oportunităţi insuficient exploatate. Îmi exprim convingerea că relaţiile economice dintre ţările noastre pot cunoaşte o dezvoltare semnificativă, durabilă şi predictivă prin concentrarea asupra cooperării în proiecte industriale, atât green-field, cât şi de retehnologizare şi extindere a unor capacităţi de producţie din Republica Arabă Egipt, în contextul în care în ţara noastră operează cele mai mari grupuri industriale din lume, iar specialiştii români se bucură de apreciere în mediul economic egiptean“, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, co-preşedinte al Consiliului de Afaceri Egipt-România (CAER) şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea celei de a patra sesiuni a Consiliului.

Evenimentul a fost urmat, în zilele de 16 şi 17 septembrie, de un Forum de afaceri, condus de Mihai Andriţoiu, preşedintele Secţiunii Comerţ a CCIB şi vicepreşedinte al Camerei bucureştene. În cadrul acestui eveniment, onorat şi de prezenţa E.S. Mohamed Alaael din Aly Shawky Elhadidi, ambasadorul R.A. Egipt în Romania, au fost subliniate: interesul celor două părţi pentru dezvoltarea colaborării bilaterale, complementaritatea celor două economii, potenţialul real pe care îl au acestea, avantajele generate de poziţiile geo-strategice ale celor două ţări, precum şi necesitatea concentrării pe elemente concrete, care să conducă la proiecte ce pot fi implementate cu succes de firme româneşti şi egiptene. În opinia participanţilor, agricultura, industria de prelucrare a produselor agro-alimentare, industria chimică, turismul, îndeosebi cel balnear, tehnologia informaţiei sunt domenii-cheie pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în perioada următoare.

Evenimentul a fost urmat de un Forum de afaceri, desfăşurat pe parcursul zilelor de 16 şi 17 septembrie. În acest context, în cadrul celei de a patra sesiuni a Consiliului, E.S. Mohamed Alaael din Aly Shawky Elhadidi, a afirmat:„Egiptul este pregătit pentru afaceri! Sunt sigur că întâlnirile din zilele următoare se vor dovedi constructive. Vă asigur de întreg sprijinul meu şi sper ca aceste evenimente să se soldeze cu rezultate concrete”. În aceeaşi notă s-a situat şi intervenţia ing. Hassan Kamel El Shafei, co-preşedinte al Consiliului de Afaceri Egipt-România şi preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Egipt (EBA), care a punctat faptul că ţara sa are foarte multe proiecte de investiţii, multe dintre ele cu finanţare asigurată.

Din delegaţia egipteană, condusă de ing. Hassan Kamel El Shafei, au făcut parte reprezentanţi ai unor companii ce activează în: industria alimentară, turism, inginerie, proiectare şi construcţii, industria chimică, comerţ şi intermedieri, infrastructură.

Evenimentul se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a dezvolta relaţiile economice cu ţări din afara Uniunii Europene, cu potenţial semnificativ de absorbţie.

Biroul de Presă al CCIB