ccib_img_1456398910_dsc_0021_S4 (1)

Oportunitati de afaceri pe piata elvetiana

În baza bunei colaborări cu Ambasada României în Confederaţia Elveţiană, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat o întâlnire de afaceri cu Iris Gaudras, director al „Greater Geneva – Berna Area” (GGBa, Agenţie elveţiană de promovare a investiţiilor străine), care a efectuat o vizită de lucru în România, în perioada 23-24 februarie a.c. Principalul scop al deplasării directorului GGBa în ţara noastră îl constituie atragerea de companii româneşti sau cu sediul în ţara noastră care să dezvolte afaceri, inclusiv prin deschiderea unor filiale, în zona gestionată de Agenţie.

„Evenimentul face parte din seria de acţiuni organizate de Camera bucureşteană şi dedicate susţinerii eforturilor de internaţionalizare a afacerilor companiilor membre, dar şi nemembre ale organizaţiei noastre”, a punctat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în mesajul transmis participanţilor de către prof. univ. dr. ing. Gheorghe I. Gheorghe, vicepreşedinte al Camerei bucureştene şi preşedintele Secţiunii Cercetare-Dezvoltare-Inovare.

În cadrul acestei manifestări, reprezentanţii unor companii şi institute de cercetare de top din ţara noastră, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile: tehnologia informaţiei şi comunicaţii, mecatronică şi tehnica măsurării, echipamente de înaltă tehnologie, imagistică medicală, servicii şi consultanţă în domeniul protecţiei mediului şi al ştiinţelor geologice, electronică, inclusiv optoelectronică, micro- şi nanotehnologii, industria alimentară au avut ocazia de a intra în dialog cu Iris Gaudras pe subiecte practice privind valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite de piaţa elveţiană şi sprijinul posibil a fi acordat de GGBa companiilor româneşti care doresc să se intre pe piaţa elveţiană.

Greater Geneva – Berna Area îşi desfăşoară activitatea în 6 cantoane elveţiene, şi anume: Berna, Geneva, Vaud, Friebourg, Neuchatel şi Valais, care acoperă circa jumătate din teritoriul ţării. Potrivit directorului GGBa, există un interes deosebit pentru societăţile româneşti care dispun de capitalul necesar dezvoltării în regiunea pe care o gestionează, dar nu este exclusă acordarea unui sprijin financiar dacă domeniul de activitate este de interes major pentru cantoanele eleveţiene menţionate.

Pentru a-şi forma o imagine cât mai clară asupra ofertei româneşti, în perioada vizitei în ţara noastră, Iris Gaudras a efectuat vizite de lucru la o parte dintre companiile care au participat la întâlnirea de la sediul CCIB.

Biroul de Presă al CCIB

Articolul anterior
Interes pentru dezvoltarea colaborarii economice si comerciale romano-bosniace
Articolul următor
Protocol de colaborare CCIB – ASRO