„Organizarea, împreună, a unor evenimente dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii, în cadrul cărora specialişti de marcă să abordeze aspecte teoretice şi practice legate de standardizare, în special în domeniul industrial, constituie un excelent punct de plecare pentru punerea în practică a documentului pe care-l semnăm astăzi. Acest tip de acţiuni nu constituie o premieră, ci o reluare a unei vechi colaborări, cu un partener de valoare”, a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu ocazia semnării protocolului de colaborare între Camera bucureşteană şi Organismul Naţional de Standardizare (ASRO).
La rândul său, Gheorghe Ţucu, preşedintele ASRO, a punctat faptul că noua lege a standardizării modifică destul de mult cadrul legislativ în domeniu, Organismul aflându-se în plin proces de „educare” a firmelor. În acest context, preşedinţii CCIB şi ASRO au apreciat că, împreună, cele două organizaţii pot contribui eficient la o mai bună informare a comunităţii de afaceri prin promovarea activităţii de standardizare şi a importanţei prezenţei componentei tehnice româneşti în structurile internaţionale de profil.
La ceremonia de semnare au participat, alături de cei doi preşedinţi, directorii generali ai CCIB şi ASRO, respectiv Dan Gabriel Mihuţ şi Mircea Martiş.
Conducerile cele două organizaţii au convenit ca în perioada imediat următoare echipa de lucru comună să aibă o serie de întâlniri pentru a fi stabilit calendarul de evenimente pentru anul în curs, după definirea în prealabil a subiectelor prioritare.
Semnarea protocolului de colaborare cu ASRO se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a contribui la o cât mai bună pregătire a comunităţii de afaceri în vederea adaptării eficiente la schimbările rapide survenite în piaţă.
Cu o tradiţie de aproape 150 ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, CCIB se bucură de o largă recunoaştere pe plan intern şi internaţional. Camera bucureşteană furnizează companiilor româneşti şi străine consultanţă specializată, servicii personalizate de promovare a produselor şi serviciilor, inclusiv prin intermediul reprezentanţelor sale din străinătate, servicii de mediere şi arbitraj. Potrivit statutului CCIB, membrii săi beneficiază de o serie de facilităţi.
ASRO este o asociaţie, persoană juridică română de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală şi apolitică, care urmăreşte creşterea eficienţei şi competitivităţii economiei naţionale prin activitatea de standardizare şi prin promovarea utilizării active a standardelor.
Biroul de Presă CCIB