„Prezenţa dumneavoastră aici reprezintă un semn de prietenie şi de solidaritate cu proiectul nostru“, a afirmat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi preşedintele Fundaţiei Fondul Carol I, adresându-se oamenilor de afaceri şi de cultură prezenţi la spectacolul coupe format din operele The Telephone de Gian Carlo Menotti şi The Bear de William Walton.
Evenimentul, deosebit de bine primit de public, a avut loc marţi, 23 februarie a.c., în sediul istoric al Camerei bucureştene din Str. Ion Ghica nr. 4. şi a deschis seria manifestărilor culturale organizate sub egida Fundaţiei în vederea colectării unei părţi a fondurilor necesare consolidării, reabilitării şi modernizării acestei adevărate bijuterii arhitectonice a Bucureştiului.
Programul cultural al Fundaţiei Fondul Carol I, al cărei preşedinte de onoare este Alteţa Sa Regală Principele Jean de Luxembourg, cuprinde, în prima parte a acestui an, încă două evenimente, şi anume un recital cameral programat la data de 23 martie si un concert de muzică preclasică ce va avea loc la data de 13 aprilie.
„Ne propunem să reintegrăm CCIB în proiectele culturale naţionale“, a declarat preşedintele CCIB, Sorin Dimitriu.
Biroul de Presa al CCIB