Marţi, 23 martie a.c., Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), sub egida Fundaţiei Fondul Carol I, a organizat în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr. 4. un recital cameral. Programul a inclus piese pentru pian şi flaut, precum Il pastore svizzero, de Francesco Morlacchi, sau Il Carnevale di Venezia de Giulio Briccialdi, dar şi piese pentru voce şi pian, precum Auf dem Wasser zu singen de Franz Schubert, Je te veux de Erik Satie, L’Improvisateur de Jules Massenet, sau Zur Rosenzeit de Edvard Grieg.
Evenimentul, la care au luat parte oameni de afaceri, de cultură, dar şi reprezentanţi ai mediului academic, face parte din seria de manifestări culturale organizate în vederea colectării unei părţi a fondurilor necesare consolidării, reabilitării şi modernizării Palatului Camerei bucureştene, adevărată bijuterie arhitectonică a Capitalei.
Programul cultural al Fundaţiei Fondul Carol I, al cărei preşedinte de onoare este Alteţa Sa Regală Principele Jean de Luxembourg, a debutat la sfârşitul lunii februarie cu spectacolul coupe format din operele The Telephone de Gian Carlo Menotti şi The Bear de William Walton şi va continua, în prima parte a lunii aprilie, cu un concert de muzică preclasică.
Biroul de Presă al CCIB