Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Centrul de Resurse Pentru Cetăţenie Activă organizează workshopul Responsabilitatea socială ca model de afaceri, în data de 5 iunie 2014, orele 17.30-19.30, la sediul CCIB din Bd. Octavian Goga nr. 2, sector 3, tronson I, intr. B, etajul 6, Biblioteca.
Evenimentul are ca obiectiv promovarea principiilor responsabilităţii sociale în rândul companiilor din România şi înţelegerea rolului principalelor funcţii de business şi a departamentelor suport în dezvoltarea unor afaceri sustenabile.
Evenimentul se adresează directorilor şi managerilor de companii şi orice alte tipuri de organizaţii, indiferent de dimensiunea acestora, profesioniştilor din domeniul resurselor umane, precum şi managerilor de proiect sau altor persoane care au în subordine echipe.
In cadrul workshopului va fi abordată Integrarea principiilor responsabilităţii sociale la nivel de organizaţie şi se va desfăşura o sesiune de networking.
Taxa de participare este de 80 lei (la care se adaugă TVA) şi se poate achita conform formularului de participare anexat. Pentru detalii şi înscrieri, vă rugăm să ne contactaţi la tel/fax: 021.311.44.99, e-mail: ana.dulgheru@ccib.ro, vali.andronescu@ccib.ro, olga.badea@ccib.ro, persoană de contact dna. Ana Dulgheru.
În speranţa că acest eveniment prezintă interes pentru dumneavoastră, aşteptăm confirmarea participării până la data de 3 iunie 2014.